Liviu Rebreanu

născut la Târliușa în data de 27 noiembrieie 1885, a fost un prozator, dramaturg şi traducător român, membru titular al Academiei Române, fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societății Scriitorilor Români şi vicepreşe-dinte al Consiliului de Admini- 

straţie al Radiodifuziunii între anii 1933-1936. El este considerat întemeietorul romanului românesc modern, reuşind să abordeze în scrierile sale o diversitate de teme, izbutind să surprindă aspectele existenţei umane în complexitatea ei socială și psihologică. 

Pe 1 noiembrie 1908, a debutat în presa românească la Sibiu, în revista „Luceafărul“, unde îi apare nuvela „Codrea“. Se va muta la Bucureşti, unde apare la 20 noiembrie 1920 „Ion“, și cu acesta primul roman obiectiv din literatura română, iar în anul 1922 va vedea lumina tiparului „Pădurea spânzuraţilor“, primul roman de analiză psihologică din proza românească. La 8 august definitivează cea de-a doua versiune a nuvelei „Ciuleandra“, care se remarcă prin frumuseţe mitologică, motivul central, dansul, care dă numele romanului, prefigurând un mit al existenţei însăşi. După experiențele literare precedente, el a scris „Răscoala“, caracterizat de George Călinescu ca „roman al gloatei“. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile şi va vedea lumina tiparului în anul 1933. 

În ianuarie 1944, se va retrage la casa sa de la Valea Mare, unde trece la cele veşnice pe 1 septembrie 1944, la vârsta de 59 de ani.